Dialoguri somnoroase

ZuZu are o curiozitate: care sunt primele 3 amintiri ale copilariei mele. Desi n-am o memorie extraordinara, ma pot mandri ca am retinut majoritatea evenimentelor din copilaria mea.

Pe langa faptul ca eram mica, blonda, creata si zambareata, primul lucru pe care mi-l amintesc este ca eram fascinanta de nu stiu cum ii zice, dar nu era casetofon. Mereu butonam la el si aveam treaba cu casetele alea. Nu stiu daca am stricat ceva, dar ma hipnotiza, pur si simplu. La fel se intampla si cu pickup`ul. Ala imi place si acum, doar ca nu prea mai exista prin casa noastra.

Imi mai aduc aminte ca-mi placea sa vorbesc la telefon cu… pasarile. Le intrebam de ce pleaca si cand se intorc. Acum, in mod contrar, urasc sa vorbesc la telefon, fie la capatul celalalt chiar si pasari.

Mereu cadeam la joaca, mereu eram lovita in coate si genunchi, iar faptul ca mama trebuia sa-mi dezinfecteze rana era un adevarat chin. Daca nu ma loveam, imi sclinteam piciorul. Nu de putine ori m-am dus la premierea de sfarsit de an schiopatand. Ei, in cazul asta lucrurile nu s-au schimbat prea mult; si in ziua de azi imi pastrez obiceiul cu vanataile, am grija sa am minim 2 pe picioare.

Eram indragostita de semnul meu din nastere. E mic, la inceputurile lui fiind doar un punct, ca un pistrui. Parintii mi-au pus numele Maria-Madalina, iar dupa ce am mai crescut putin, am observat cu totii ca semnul, de fapt, este un “M”, de marimea unei unghii, format dintr-un fel de pistrui. Asta imi place si acum.

Imi placea sa-i fur pantofii cu toc ai mamei, nu stiu ce ma atragea la ei, pentru ca, acum, urasc tocurile si tot ce tine de ele.

Pff, as putea continua la infinit. Despre subiectul asta am mai aberat cate ceva: aici si aici.

King Of Leon – Sex on fire

La 8 ani fara claxon! Ce fel de viata-i asta?! ;x

Chiar daca nu am mai pomenit in ultimul timp de carti, asta nu inseamna ca am uitat de ele. Cu o zi inainte de a pleca in vacanta i-am cerut profei cu care fac pregatire sa-mi dea o carte, de orice fel, asta ca sa nu ma prostesc de tot pana revin la programul normal. O cerere ciudata, ar spune ea. Una, pentru ca e venita din partea mea, doua, pentru ca, de fiecare data cand imi dadea cate o carte de citit depaseam cu mult termenul zilei in care trebuia sa-i prezint continutul.

Inca o dovada a faptului ca daca imi este ceva impus, nu merge.

Ironia sortii, am terminat repede cartea si pot spune ca a reusit sa-mi capteze atentia. E o relatare trista de prin anii `50 despre copilaria autoarei, a carei parinti erau alcoolici. De-a lungul istoriei au loc tot felul de intamplari nefericite. Cand ai impresia ca totul revine cat de cat pe un fagas normal, brusc intervine ceva neprevazut care face copilaria “fetei” si mai nefericita.

Alone (2007) is an at times heart-rending, at times heart-warming, and sometimes hilarious account of her childhood and teenage years in post-war London, and the influences that shaped her fiction. Her alcoholic, Bohemian parents separated when she was five, and ever after her life was split between her larger-than-life father’s flat in the heart of Soho and her teacher mother’s various houses in overspill estates in Essex.

Although Alone is non-fiction, it is written in the same first-person narrative style as the Soho novels, and introduces a range of equally memorable characters, from Vera and Iris, the pair of ’tarts with a heart of gold’ who help Pip’s mother through a crisis, through the horse-loving Romany, Raz, and the Grenfellian dance teacher, Madame, to Dr Kingdom, who attempted to solve Pip’s ills with pills. It perfectly captures life in the 1950s, when sheets and blankets were washed by hand, bananas were a luxury and separation and divorce were shameful events. (pip-granger.com)

Param`pam. Ca de obieci, recomand.

• Update

Citat:

“Three of the older girls, Anne, Carol and Sue, were in their mid-teens and thus deeply fascinated with the male of the species. Personally, I couldn`t see what they saw in boys. Horses, dogs and cats were much more interesting, in my opinion.”

Hihi, linsati-ma, dar le ador si la varsta asta. Mi se par foarte comice si ma uit mereu la ele pe youtube. Nu mai zic de faptul ca astea-s desenele copilariei mele, am crescut cu FoxKids :X.

…acum ceva ani in urma eram innebunita dupa jocurile pe calculator. De la CounterStrike Condition Zero(pe care l-am si terminat, impreuna cu fratele meu :)) ), pana la jocuri cu masini, Mario si alte cele. Dupa care, am descoperit internetul. Nu eram adepta jocurilor on-line, dar imi placeau cele de logica. Imi placeau si ma strofocam pana reuseam sa termin jocul:)).

Azi am avut o zi mai lejera si, navigand pe net, am dat de un joc in care e vorba despre un surub si o piulita:)). Mai clar, tu, copil destept tre` sa gasesti metoda corecta prin care piulita poate sa ajunga la surub. Na, intrati voi si vedeti. Eu mi-am ascuns pentru o ora varsta in acest joc:)).

Daca sunteti mai aventurosi puteti alege un asltfel de joc :D.