Dialoguri somnoroase

Interesant, simplu, inocent, curios, cam asa vad eu Orasul cu salcami, scris de Mihail Sebastian. Sincer, nu mai stiu cu ce ocazie am aflat de nenea asta, dar stiu ca era la o ora de limba romana. Ne-a pomenit profa de el si m-a facut curioasa. Si, ca sa fim exceptia de la regula, printre atatea prostii pe care le fac sau nu zi de zi, imi gasesc timp si pentru carti. Ce s-a tampit si asta.

Ceva e curios. Credeam ca mi s-a intamplat doar la o anumita carte, dar nu e asa. Fenomenul persista de multi ani, dar l-am ignorat. Am profitat de el, am dus randurile pana la capat de carte si m-am intors la realitate, pana cand ma cufundam iar in alta opera.

Imi place sa profit de cele trei secunde, seara, stand intr-un colt de pat cu o mica lumina palpaitoare, deschizand cartea. O parcurg si ma linistesc. Nu, chiar ma linistesc. Gandurile se blocheaza, refuza sa se gandeasca la realitate si isi canalizeaza atentia asupra unor versuri care prind viata in fata ochilor mei. Imi imaginez totul, fraza cu fraza: locurile sunt desenate in mintea mea asa cum mi le inchipui; oamenii din romane arata asa cum mi-i imaginez eu din descrieri, sunt descrisi de altii, creati de mine; se misca prin fata ochilor mei pana cand inchid minunea si astept sa aflu continuarea in cea de-a doua zi.

Vai, asta-i ceea ce invatasem eu in clasa a V-a? Daa, se cheama oralitate, am cunoscut-o in Amintirile lu` Creanga si-s mai mirata acum, decat atunci, de ceea ce poate sa faca mintea mea.

Ok, daca nu intelegeti ce zic eu aici, nu va stresati prea tare, iar daca vreti o recenzie a cartii: click.

Inceputul saptamanei trecute m-a gasit intr-un val de manie. Eram furioasa pe mine pentru ca atata timp am fost o ignoranta. Fiind in cautarea cartii Suferintele tanarului Werther – Goethe, am avut revelatia secolului: “Bai, frate, ai o biblioteca imensa in casa si n-ai habar de ce se afla in ea!”.

Au mai existat momente in care am intentionat sa o descopar, dar gradul meu ridicat de lene m-a impiedicat.

Asa ca, pe sistemul “Mai bine mai tarziu decat niciodata”, am scos fiecare cartulie din biblioteca pana cand jumatate din camera a fost “invadata”. Carti cu o istorie lunga, cumparate de bunica, citite de mama, matusi, veri( veri mai putin:)) ) si ignorate de mine, carti cu un miros specific.

Stiam ca pe parcursul saptamanii nu voi avea timp sa ma ocup de ele, dar daca nu faceam un prim pas, nu reuseam sa ma “mobilizez”. In fine, sambata m-am pus pe treaba, am asezat fiecare carte dupa autori si toate alea, descoperind(stiam ca asta se va intampla) ca majoritatea lecturilor ce mi-au trebuit si-mi trebuie le am si, in sfarsit, stiu si eu ce “minuni” acunde biblioteca noastra.

Desi n-am niciun drept, sunt mandra de numarul lor: aproximativ 500.

Acum sa nu va ganditi ca sunt vreo leguma care n-a citit nimic in viata ei:)).

“Hacienda fusese candva magnifica, cu elegante dale de gresie si lemnarie complicata. Avea o curte pavata cu piatra, un balcon si o clopotnita. Dar opulenta secolelor trecute disparuse, iar ceea ce ramasese, putred si distrus, abia daca oferea un adapost cumsecade baietilor orfani pe care ii gazduia. Locul se numea El Girasol – Floarea-Soarelui – si se ocupa de salvarea copiilor strazii.
Dintre toti oamenii pe care i-am cunoscut pe acest taram mistic, aici l-am intalnit pe cel mai memorabil: un american pe nume Paul CooK.
Unul dintre ghizi mi-a spus ca Paul Cook fusese candva un medic de succes, specializat in medicina de urgenta. Pana intr-o zi de Craciun, cand totul s-a schimbat.”

Mai exact, se simte raspunzator de moartea a doi pacienti pe care-i pierde in acea seara, decide sa renunte la meseria de doctor, ramanand si fara logodnica care era “pa interes”. Astfel, decide sa plece intr-o zona defavorizata din Peru unde se va stabili si va avea grija de orfanii supusi unor tratamente inumane.

“De ce trebuise sa i se intample asta tocmai Christinei? se intreba Jessica, pe cand batea cu pumnii in usa ei. Christine nu-i raspundea la telefon de zile in sir. Acum nu raspundea nici la usa.
- Christine, sunt Jessica. Deschide. Stiu ca esti acolo.
In apartament, Christine zacea transpirata pe patul nedesfacut. O lumina cruda se scurgea prin jaluzelele pe jumatate trase ale camerei. Se trezise in bubuiala Jessicai, fara sa stie unde se afla, pana cand o inundase amintirea, aspra si nechemata. In ziua aceea, mai mult ca oricand, nu voia sa vada pe nimeni.
[...] N-ar fi trebuit sa fie in pat. Ar fi trebuit sa fie la biserica, in rochia ei perfecta, alaturi de mirele ei perfect. Ar fi trebuit sa fie deja doamna Martin Christensen.”

Deceptionata ca fusese parasita cu foarte putin timp inaintea nuntii pe un motiv destul de stupid, Christine accepta intr-un final propunerea prietenei sale, Jessica, care, apropo, era tare sarita de pe fix si pleaca impreuna spre Machu Picchu:

“- Am facut inscrierea pentru amandoua. E o fundatie care duce americani in Peru, in misiuni umanitare. Muncesti in sate, sau construiesti cabinete medicale in jungla pentru bastinasi. Si in timpul liber facem turul tarii. O sa vedem ruinele incase, o sa urcam in Anzi, o sa stam intr-o cabana in jungla Amazonului.”

Uite asa il va intalni pe Paul si-si va da seama ca viata ei nu va mai fi niciodata la fel ca pana atunci. In timp ce fostul logodnic al Christinei vine dupa ea in Peru sa o recupereze, in timp ce ea se imbolnaveste grav si este ingrijita cu atentie, in timp ce Jessica se arunca pur si simplu de pe o stanca pentru a vedea daca “iubitul” ei s-ar sacrifica pentru ea, in timp ce la El Girasol intampla mai multe evenimente, ei se indragostesc din ce in ce mai tare unul de celalalt.

Intr-un final se vor casatori si vor adopta doi copii. Paul se va ocupa in continuare de centru, iar ea va ramane in America, insa asta nu este un motiv destul de intemeiat sa le afecteze relatia.

“Pentru dragoste, absenta face ce face vantul cu focul – il stinge pe cel slab si-l inteteste pe cel puternic.” (Jurnalul lui Paul Cook)

“Richard Paul Evans(autorul) numeste Floarea Soarelui <<o poveste despre sacrificiu si credinta>>, dar mai presus de orice, spune el, <<este o poveste despre speranta>>.”

Chiar daca nu am mai pomenit in ultimul timp de carti, asta nu inseamna ca am uitat de ele. Cu o zi inainte de a pleca in vacanta i-am cerut profei cu care fac pregatire sa-mi dea o carte, de orice fel, asta ca sa nu ma prostesc de tot pana revin la programul normal. O cerere ciudata, ar spune ea. Una, pentru ca e venita din partea mea, doua, pentru ca, de fiecare data cand imi dadea cate o carte de citit depaseam cu mult termenul zilei in care trebuia sa-i prezint continutul.

Inca o dovada a faptului ca daca imi este ceva impus, nu merge.

Ironia sortii, am terminat repede cartea si pot spune ca a reusit sa-mi capteze atentia. E o relatare trista de prin anii `50 despre copilaria autoarei, a carei parinti erau alcoolici. De-a lungul istoriei au loc tot felul de intamplari nefericite. Cand ai impresia ca totul revine cat de cat pe un fagas normal, brusc intervine ceva neprevazut care face copilaria “fetei” si mai nefericita.

Alone (2007) is an at times heart-rending, at times heart-warming, and sometimes hilarious account of her childhood and teenage years in post-war London, and the influences that shaped her fiction. Her alcoholic, Bohemian parents separated when she was five, and ever after her life was split between her larger-than-life father’s flat in the heart of Soho and her teacher mother’s various houses in overspill estates in Essex.

Although Alone is non-fiction, it is written in the same first-person narrative style as the Soho novels, and introduces a range of equally memorable characters, from Vera and Iris, the pair of ’tarts with a heart of gold’ who help Pip’s mother through a crisis, through the horse-loving Romany, Raz, and the Grenfellian dance teacher, Madame, to Dr Kingdom, who attempted to solve Pip’s ills with pills. It perfectly captures life in the 1950s, when sheets and blankets were washed by hand, bananas were a luxury and separation and divorce were shameful events. (pip-granger.com)

Param`pam. Ca de obieci, recomand.

• Update

Citat:

“Three of the older girls, Anne, Carol and Sue, were in their mid-teens and thus deeply fascinated with the male of the species. Personally, I couldn`t see what they saw in boys. Horses, dogs and cats were much more interesting, in my opinion.”

Maaai, deci tre` sa va zic. Cand am venit prima oara in Italia, acum vreo 5 ani, eram doar un copil incantat de faptul ca se afla intr-o tara straina. Acum viziunile mele s-au schimbat. Inca de cand intri in tara simti(sau simt)cum pluteste in jur un aer boem, de “lasa-ma da te las” care ma innebuneste si care simt ca ma caracterizeaza din ce in ce mai mult. Nu sunt ei, oamenii, foarte rasariti la minte, dar stilul lor de viata imi place mult prea mult. Frate, vezi o multime de oameni de toate varstele mergand pe bicicleta. Mereu cand vad asta ma entuziasmez de numa`. Asa ca am hotarat sa merg si eu, cat stau aici, pe bicicleta. Si ce credeti? Am facut rost de una fara sa vreau. E adevarat ca mersul pe bicicleta nu se uita niciodata? N-am mai pus mana pe una de vreo 4 ani.

Masina de 8 locuri, soferul meu preferat, rasfatul tuturor, cele 2 locuri din fata pe care le-am ocupat(si nu pentru ca m-am ingrasat peste noapte:)) )=norocul meu pe tot parcursul drumului.Calatoresc cu ei de mult timp, asa ca ii cunosteam pe toti. Amuzant a fost ca, desi imi stiu numele, am fost mereu strigata Irina, Irinuca sau Irinuca cea mica, pe mama chemand-o asa. No problem, imi placea la nebunie asta.

Trebuie sa recunosc ca drumul asta a fost 70% linistit, lipsit de chestii impevizibile. Si uitasem cum e sa calatoresti fara sa te astepti sa-ti pice un ghiveci in cap sau mai stiu eu ce. Daca ma gandesc la restul de 30%, ma gandesc la una din doamnele care a calatorit in masina cu mine. Putin prostuta, da` nu prea prea, s-a gandit sa ma intrebe in timp ce mancam(eu nu prea stiu ce mancam,mi-am comandat ceva ciudat, dar era bun) cati ani cred eu ca are dumneaei. Mda, din start mi-am dat seama ca nu e deloc un lucru bun pentru ea. Da, pentru ca in timp ce imi alergau cifrele prin cap, am hotarat sa ma opresc la numarul 39, adica departe de 32`ul pe care spera ea sa-l auda. Sau era 31? Na, mi-am ascuns nasul in sucul din fata mea, cred ca rosisem putin. Dar sa fim seriosi…cine a pus-o sa ma intrebe tocmai pe mine?

Putine emotii la vama(d`ooh, minorii astia), CD-ul care a mers pe putin de 7 ori, pe care nu stiu ce m-a oprit sa-l schimb, da care ma sufoca daca-l mai ascultam o singura data si faptul ca am ajuns la mama simtindu-ma ca un balon au fost chestii repede uitate pentru ca ceea ce conta era compania minunata. Ras, ras, ras, ras, ras, putin somn, ras ras, somn, somn, ras a fost meniul meu pe aproape 2 zile.

Am ajuns repede la destinatie, vineri la 15:00 fiind deja in bratele mamei.

Param`pam. Locul unde sta e superb, iar camera mea ma incanta muuult. Acum ma pot lafai intr-un pat imens si…daaa, tre` sa vi-i prezint pe prietenii mei cu care dorm noaptea: o broasca si un peste imens, 2 papitoi si un tigru tare comic. Nu prea au nume, pe broasca o cheama Broasca, pe papitoi, Papitoi si tot asa.

Deja am facut onorurile cu un gratar si o vizita seara la portul “La Spezia”. Am dat p`acolo si de un fel de targ de carte unde mi-am scaldat ochii. Si brusc mi s-a pus pata pe ceva, da nu va zic acum pe ce. Un lucru e cert: erau foarte ieftine cartile.

Daca intrebi minunatul “gugal” de Carrara, o sa-ti spuna ca este o zona de munte si de mare. Duminica am fost la mare, era o veme superba si am inceput sa capat culoare. Nu stiu sa inot, dar asta nu m-a oprit sa intru in apa plina de valuri jucause, alaturi de mama. M-am lasat dusa de val la propriu si am descoperit ca “echilibrul” nu e tocmai frate cu mine. Oare cum sa va explic senzatia pe care o am cand stau in largul marii si ma uit la muntii care ma inconjoara? Pentru mine e ceva unic. Hihi.

Si…ca orice om serios mi-am terminat Amurgul. Alone, de Pip Granger se numeste noua mea cucerire. Acum am si net, deci puzzel`ul e complet, imi REintru in drepturi:D.

Acum cateva luni am pus mana pe-o carte care te invata cum sa porti o discutie inteligenta, la un nivel inalt, cu oricine, stiind sa pui intrebarile oportune si detinand un minim de cunostinte. Bun. Lenea nu m-a lasat sa o citesc pe toata, dar am extras din ea niste citate minunate. Fiti antena si desteptati-va:)).

Politica si istorie

• “Cultura este un moment, si nu o stare de lucruri, o calatorie, si nu un port.”(definitia data culturii de catre istoricul Arthur Toynbee, octombrie 1955)

• “Nu exista niciun exemplu de tara care sa fi profitat de pe urma unui razboi prelungit. Asta inseamna ca a lupta si a invinge in toate bataliile nu reprezinta excelenta suprema. Excelenta suprema consta in a infrange rezistenta dusmanului fara lupta.”(Sun Tzu)

• “In ziua victoriei nimeni nu este obosit.”(proverb arab)

• “Oamenii cred ceea ce vor sa creada.”(Iulius Caesar)

• “Guvernul este singurul vas care se scufunda de la varf.”(James Reston)

• “Din cand in cand, un om nevinovat este adus in fata legii.”(Kin Hubbard)

• “Guvernul este ca un copil mare – e un canal alimentar cu un apetit mare la un capat si fara nicio responsabilitate la celalalt capat.”(Ronald Reagan)

• “Forma de guvernamant cea mai potrivita unui artist este lipsa oricarui guvernamamt.”(Oscar Wilde)

Natura

• “Consevarea lumii sta in salbaticie.”(Henry David Thoreau)

• “Pentru artist, nimic nu este urat in natura.”(Auguste Rodin)

• “Natura nu-si incalca niciodata propriile legi.”(Leonardo da Vinci)

Soarta si destin

• “Soarta da prea multe unora, dar nimanui de-ajuns.”(Martial)

• “Timpul e lucrul cel mai valoros pe care omul il poate pierde.”(Teophrast)

• “Gandurile noastre cele mai marete vin din inima.”(Luc de Clapiers)

• “Nimic nu este imposibil pentru o inima care tanjeste.”(John Heywood)

• “Intarzierile au rezultate nefaste.”(William Shakespeare)

Spiritualitate si religie

• “Calea catre iad e usoara.”(Bion)

• “Dumnezeu ii ajuta pe cei care se ajuta singuri.”(Benjamin Franklin)

• “Scopul vietii e sa traiesti in armonie cu natura.”(Zeno)

• “Cat despre gandire, ramai la ceea ce e simplu.”(Lao-Tzu, Sfaturi pentru viata dreapta)

• “Viata crestina nu e o cale spre sfarsitul vietii, ci o cale prin viata.”(reverendul Billy Graham)

• “Singura iubire completa e iubirea de Dumnezeu.”(George Harison)

Comentarii sociale

• “Televiziunea este guma ed mestecat pentru ochi.”(Frank Lloyd Wright)

• “Odata cu ziare responsabile trebuie sa avem cititori responsabili.”(Arthur Sulzberger)

• “Necesitatea nu are nicio lege.”(Sfantul Augustin)

• “Daca descoperiti vreo greseala, va rugam sa intelegeti ca am pus-o acolo intentionat. Incercam sa publicam cate ceva pentru fiecare, iar unii oameni cauta intotdeauna sa critice.”(notita faimoasa – si, probabil, mitica- a unui editor exasperat catre cititorii sai)

Conflict si supravietuire

• “Sa nu lupti niciodata cinstit cu un strain, baiete. Altminteri nu mai iesi in viata ta din jungla.”(Arthur Miller)

• “Planeaza ca un fluture, inteapa ca o albina.”(Mohamed Ali)

• “Nesupunerea este, in ochii oricui a citit istorie, virtutea originara a omului. Prin nesupunere s-a infaptuit progresul. Prin nesupunere si revolta.” (Oscar Wild)

Neglijata arta de a petrece placut

• “Rasul tine de firea umana.”(Francois Rebelais)

• “Fiecare sa-si vada de treburile lui” (Miguel de Cervantes)

• “Durerea e scurta, iar bucuria e eterna” (Johann Cristoph Friedrich von Schiller)

• “Probleme omului sunt ca un joc de sah – numai cei care nu le iau in serios pot fi numiti jucatori buni” (Hung Tzu` Cheng)

Replici celebre din filme

• “Nu sunt bun de nimic. Dar nu sunt nici mai rau decat altii” (Dorothy Patrik, Follow Me Quitly 1949)

• “Un singur barbat n-a fost de ajuns sa-mi schimbe numele in Shanghai Lee Ly” (Shanghai Express, Marlene Dietrich)

• “Stii sa fluieri, nu-i asa, Steve? Iti aproprii buzele si suflii” (Lauren Bacall, To Have and Have Not 1945).