Dialoguri somnoroase

N-am ce zice despre calatorie, doar ca am ajuns iar ca un balon acasa si n-am reusit sa mananc sandwichurile puse de mama, dar tre` sa va povestesc despre oamenii pe care i-am avut pe langa mine timp de multe ore.

Sa`ncep cu nenea obsedat de E`uri. OK, as putea zice ca ne-am gasit, dar nu, el e mai rau ca mine. Eu am ce am cu carnea si bulele, el are ce are cu tot si toate, incepand de la carne pana la bule. Un om amuzant de altfel, daca mai petreceam mult timp cu el ajungeam sa regret si ca m-am nascut, dar asta e, nu mi-a putut da in cap pentru faptul ca mama tre` sa ma tina in facultate!

Tanti din Basarabia a ales raul cel mai putin rau si s-a stabilit in Romanica. Era… era… era moldoveanca, avea accent specific, vorbea repede, tare, spunea bancuri si, din cate am inteles, era cocosul in casa.

Tipa in mov, de-o varsta cu mine… Nu vreau sa fiu rea, dar, cum pana mea sa intorci o masina intreaga pentru ca ti-ai uitat buletinul? Adica, BULETINUL!? Ar trebui sa se reprofileze pe aparate de fotografiat. Asta pe langa faptu` ca era s-o ia o masina in plin de doua ori.

Se adauga inca doua doamne si o domnisoara, dragute dealtfel si iese o calatorie. O masina de glumeti.

Si ce naiba e cu vremea asta ma?! Cum a trebuit sa abandonez eu pantalonii scurti intr-o secunda… Nu degeaba faceau astia misto cand eram aproape de Romanica si ziceau ca se cunoaste acest lucru: “frig si foamete” :)).

M-am tot gandit cum as putea scrie acest post. So, as putea incepe prin a spune ca a fost una dintre cele mai colorate vacante pe care le-am avut si as incheia cu faptul ca, da, plec, revin in Romanica, maine dimineata pornesc si ajung cand o fi sa ajung.

Mi-e dor de fra`miu si abia astept sa-mi fac paru`.

Hai, noapte buna.

Maaai, deci tre` sa va zic. Cand am venit prima oara in Italia, acum vreo 5 ani, eram doar un copil incantat de faptul ca se afla intr-o tara straina. Acum viziunile mele s-au schimbat. Inca de cand intri in tara simti(sau simt)cum pluteste in jur un aer boem, de “lasa-ma da te las” care ma innebuneste si care simt ca ma caracterizeaza din ce in ce mai mult. Nu sunt ei, oamenii, foarte rasariti la minte, dar stilul lor de viata imi place mult prea mult. Frate, vezi o multime de oameni de toate varstele mergand pe bicicleta. Mereu cand vad asta ma entuziasmez de numa`. Asa ca am hotarat sa merg si eu, cat stau aici, pe bicicleta. Si ce credeti? Am facut rost de una fara sa vreau. E adevarat ca mersul pe bicicleta nu se uita niciodata? N-am mai pus mana pe una de vreo 4 ani.

Masina de 8 locuri, soferul meu preferat, rasfatul tuturor, cele 2 locuri din fata pe care le-am ocupat(si nu pentru ca m-am ingrasat peste noapte:)) )=norocul meu pe tot parcursul drumului.Calatoresc cu ei de mult timp, asa ca ii cunosteam pe toti. Amuzant a fost ca, desi imi stiu numele, am fost mereu strigata Irina, Irinuca sau Irinuca cea mica, pe mama chemand-o asa. No problem, imi placea la nebunie asta.

Trebuie sa recunosc ca drumul asta a fost 70% linistit, lipsit de chestii impevizibile. Si uitasem cum e sa calatoresti fara sa te astepti sa-ti pice un ghiveci in cap sau mai stiu eu ce. Daca ma gandesc la restul de 30%, ma gandesc la una din doamnele care a calatorit in masina cu mine. Putin prostuta, da` nu prea prea, s-a gandit sa ma intrebe in timp ce mancam(eu nu prea stiu ce mancam,mi-am comandat ceva ciudat, dar era bun) cati ani cred eu ca are dumneaei. Mda, din start mi-am dat seama ca nu e deloc un lucru bun pentru ea. Da, pentru ca in timp ce imi alergau cifrele prin cap, am hotarat sa ma opresc la numarul 39, adica departe de 32`ul pe care spera ea sa-l auda. Sau era 31? Na, mi-am ascuns nasul in sucul din fata mea, cred ca rosisem putin. Dar sa fim seriosi…cine a pus-o sa ma intrebe tocmai pe mine?

Putine emotii la vama(d`ooh, minorii astia), CD-ul care a mers pe putin de 7 ori, pe care nu stiu ce m-a oprit sa-l schimb, da care ma sufoca daca-l mai ascultam o singura data si faptul ca am ajuns la mama simtindu-ma ca un balon au fost chestii repede uitate pentru ca ceea ce conta era compania minunata. Ras, ras, ras, ras, ras, putin somn, ras ras, somn, somn, ras a fost meniul meu pe aproape 2 zile.

Am ajuns repede la destinatie, vineri la 15:00 fiind deja in bratele mamei.

Param`pam. Locul unde sta e superb, iar camera mea ma incanta muuult. Acum ma pot lafai intr-un pat imens si…daaa, tre` sa vi-i prezint pe prietenii mei cu care dorm noaptea: o broasca si un peste imens, 2 papitoi si un tigru tare comic. Nu prea au nume, pe broasca o cheama Broasca, pe papitoi, Papitoi si tot asa.

Deja am facut onorurile cu un gratar si o vizita seara la portul “La Spezia”. Am dat p`acolo si de un fel de targ de carte unde mi-am scaldat ochii. Si brusc mi s-a pus pata pe ceva, da nu va zic acum pe ce. Un lucru e cert: erau foarte ieftine cartile.

Daca intrebi minunatul “gugal” de Carrara, o sa-ti spuna ca este o zona de munte si de mare. Duminica am fost la mare, era o veme superba si am inceput sa capat culoare. Nu stiu sa inot, dar asta nu m-a oprit sa intru in apa plina de valuri jucause, alaturi de mama. M-am lasat dusa de val la propriu si am descoperit ca “echilibrul” nu e tocmai frate cu mine. Oare cum sa va explic senzatia pe care o am cand stau in largul marii si ma uit la muntii care ma inconjoara? Pentru mine e ceva unic. Hihi.

Si…ca orice om serios mi-am terminat Amurgul. Alone, de Pip Granger se numeste noua mea cucerire. Acum am si net, deci puzzel`ul e complet, imi REintru in drepturi:D.

Uhhh, intr-un final am ajuns, dupa un drum luuuuung, lung tare. Inca de dimineata am inceput cu stangu` pentru ca nu am gasit loc la geam in autocar, asa ca am stat foarte…neconfortabil:)). A fost o ingramadeala de nedescris. Eu nu am mai vazut sa ramana oameni stand in picioare in autocar(cu tot cu bagajele lor ce incurcau toata circulatia). Initial trebuia sa ajung pe la ora 20:00 in Satu Mare, dar sosirea a fost la 22:00. De ce?

Ajunsa in Cluj, cand sa intru in ce de-al doilea autocar, mi se spune ca nu am rezervare si ma roaga sa astept afara. Ai nu zau? Rezervarea o aveam facuta, ca nu-s ei atenti e partea a doua. Na, nu-i panica. Pana la urma m-a luat o doamna langa ea. Si am pornit…

Mergem vreo 40 de km, si dam de-o coada infernala. Clar. Accident (era ceva legat de-o cisterna si un microbuz). Stam pe loc vreo ora, dupa care ne anunta un reprezentant de la primarie ca nu se va da drumu la trafic decat peste vreo 4-5 ore. Spuf! Aveam nervii intinsi la maxim, nu mancasem nimic pana la ora 18:00(doar un corn), si chiar n-aveam chef de accidente. Soferul a fost nevoit sa intoarca pana aproape de Cluj si sa mearga pe alta ruta. Ruta asta…cum sa va zic eu, un drum de tara e lux pe langa ce-am vazut acolo. Se ridicase un praf de zici ca era ceata, plus ca erau vreo 2-3 oameni p`acolo, uitati de lume, si care se uitau la noi de parca ar fi vazut nave spatiale. Mai exista inca asa ceva pe planeta asta?

Bun. Pe tot drmu Cluj-Satu Mare mi-a plans un bebelus in urechi care varsa odata la 15 minute…

Dupa care am ajuns cu bine si totul a fost minunat de aici:)).