Dialoguri somnoroase

E musai, votat si adjudecat sa se-ntample asa. Si daca aflu care-i ala de-mi face asta, am sa-l fortez s-o asculte pe prietena mea cantand.

Iar ne-am obisnuit sa fim toti impreuna; patru zile de festival, plus cateva in avans. Poze, after party-uri, stres, covrigi de la “Petru”, Electric Fence, somn la noua dimineata, Matze, prajituri de la mamaia, oameni noi si frumosi, filme bune, din ce in ce mai bune, Partizan, Dan Basu, public numeros, sala neincapatoare pentru el, extrem day, Draga Olteanu Matei, Urma si spectaculosul juriu au facut din Filmul de Piatra 3.0 cea mai reusita editie de pana acum.

N-am avut timp sa realizez cand au trecut toate astea. Stiti, intr-un fel e inutil sa va fac sa-ntelegeti sentimentul. E acelasi de cand m-am implicat in frumosul proiect ca voluntar, e acelasi si acum, in postura de cel mai mic si “neminor” membru al echipei. Se termina si timp de doua zile ai senzatia continua ca ceva iti lipseste. Drumul spre Bucuresti a fost o combinatie intre “vai, doua zile nu vreau sa ma trezesc din pat” si “la dracu, s-a terminat, mai sunt opt luni pana la 3.5″!

Dar, cum imi spunea si un prieten: “e de bine ca s-a terminat si ca o sa fie din nou tocmai la anul, fiindca altfel nu ti s-ar mai parea special.” Deeeeeeci, sa-mpartim zambete-n jur, ca-i destul de urata vremea pe aici ca sa stam si noi mohorati. Sunteti tare frumosi si dragi mie!