In prima instanta nu am vrut sa abordez subiectul, dar comentariile de la un anumit post m-au impins sa fac asta.
Prietenie. Uhm. Ca sa clarificam de la inceput. Acest cuvant are o importanta foarte mare pentru mine, granitele lui fiind restranse. Cand aud pe cineva spunand ca are o multime de prieteni pana pe Marte si inapoi ma podidesc mii de ganduri, asta ca sa nu pic intr-un ras nervos. Sa va impartasesc cum vad eu lucrurile, bineinteles nu tre` sa fiti de acord cu mine.
Cunosc si vorbesc cu o multime de lume, atat din tara cat si din strainatate. Este stiut faptul ca ma port frumos cu toti, uneori facand asta si cu cei care nu merita(eu stiind acest lucru). Nu prea pot spune “nu”, asa ca ma gasesc mereu in situatia de a ajuta pe cineva, de cele mai multe ori ascultandu-i cand ei simt nevoia sa roada varul de pe pereti. Sunt o persoana emfatica, intru foarte usor in starea celui care-mi cere ajutorul, iar asta poate fi privit ca un avantaj, dar de cele mai multe ori ca un dezavantaj. Daca as fi psiholog, mi-as lua campii inca din a doua secunda. Imi place la nebunie sa-i ascult pe cei care au nevoie, in spatele fetei de zapacita ascunzandu-se un adevarat sfatuitor. E adevarat si faptul ca ma pricep la dat sfaturi altora de numa`, dar nu prea sunt in stare sa le pun in practica atunci cand beculetul rosu se aprinde, lasandu-ma pe mine sa pic in gol.
De retinut ca fac asta atat cu prietenii cat si cu amicii mei. Uite aici vroiam sa ajung,la diferenta dintre prietenie si amicitie.
Nu pot fi prietena cu X din orasul Y pentru ca pretenia presupune mai multe lucruri, nu doar palavragitul pe mess. Eu una am incercat si nu mi-a iesit. Atunci mi-am dat seama de acest lucru.
Dar iti pot fi amica. Intrucat lumea asta e facuta sa socializezi, e imposibil sa nu fii pus in situatia de a cunoste oameni noi cu care sa impartasesti impresii si toate alea.
O prietenie implica si o iesire la un film, un dezmat, o excursie pe Luna, mai exact, cotact direct cu persoana/persoanele respective. O prietenie imiplica si sentimente.
Va pot da exemplu relatia mea cu Mona, care, in ciuda faptului ca am fost o nenorocita si am rupt legatura cu ea exact cand avea mai mare nevoie de cineva sa o sprijine, nu mi-a purtat ura, urmand ca mai apoi eu sa fiu cea care a avut nevoie sa umarul miraculos de care va spuneam, ea oferindu-mi-l fara ezitare. Timpul a trecut peste noi dandu-mi posibilitatea sa realizez ca ea este ceea ce numesc eu “prieten”.
Sau Carmen. Desi legatura dintre noi se rupsese din cauza amandurora ea a fost cea care a luat initiativa, exprimandu-si dorinta de a-mi ramane prietena si demonstrandu-mi asta (aici tre` sa iau in considerare perioada mea de emonel).
Mai poate fi Ada care, dupa ce-mi zice ca sufar o criza de personalitate(n-am uitat) ma suna si rezolvam totul. Tot cu ea am declarat ziua de marti: “zi de stat impreuna”.
Dada, colega la scoala, colega de suferinta in orele de pregatire la engleza, o fiinta cu capul pe umeri. Persoana cu care ma prapadesc de ras si pe care o tachinez cel mai mult. Cu toate astea inca ma suporta si mai are loc de sfaturi pentru mine.
Mai sunt prietenii din copilarie de care v-am mai povestit, lor alaturandu-se Sergiu si Sorana.
Iar cum cei din urma vor fi cei dintai, trebuie sa o aduc in discutie si pe mama. Cunoscutii stiu ca relatia dintre noi, pe care a reusit sa o construiasca, este cu adevarat rara si-mi doresc cu adevarat ca in viitor sa-i pot urma exemplul. Bineinteles tata, fra`miu si mamaia sunt nelipsiti.
Astia-s: putini, dar buni. Insa, sa stiti ca apreciez foarte mult si relatiile de amicitie pe care am reusit sa le incheg cu unii dintre voi.
