Dialoguri somnoroase

Nu de mult a scos mama dintr-un caiet vechi de-al ei cateva foi galbene, imbatranite, cu scrisul nu foarte lizibil din cauza timpului care a trecut peste ele, aproximativ 14 ani. Le-am fixat cu ochii si mi-am dat seama ca erau poeziile pe care trebuia sa le invat pentru serbari cand eram pici bleg la gradinita.

Poate ca mi-au placut prea mult vremurile alea. O chestie bondoaca, cu parul cret, iubita de toata lumea. Fusesem inscrisa in grupa mica la o educatoare micuta de statura, cu parul lung si brunet, care profeseaza si acum acolo. Intr-o zi, pe cand trecea directoarea prin clase, m-a vazut si, de atunci, venea  mereu pe acolo si spunea ca abia astepta sa se termine anul scolar pentru a ma putea lua in clasa ei. Si asa a facut.

N-am s-o uit niciodata. Era o doamna cocheta, cu ochii mici si negri, aparent dura, dar cu un suflet mare. Imi stergea mereu ochelarii, iar eu eram atat de timida incat, cand ma scotea la tabla, statea cu prosopul langa mine. Si nu care cumva sa ridice vocea, ca incepeam sa plang. Asta, pana prin grupa mare cand s-a hotarat sa faca om din mine si: “cu o asa invatatoare a dracu`” cum s-a intitulat inainte sa ne despartim, a reusit sa ma scape de timiditate.

Pentru ca eram clasa directoarei, aveam televizor, iar in fiecare vineri, dupa program, toata gradinita se aduna la noi sa ne uitam la desene animate, ori ne duceau afara, in gradina. Aveam caseta mea preferata, Cenusareasa, pe care o ceream mereu acasa si o vedeam la video.

Imi placea de ea, era fasneata si nu avea toti piticii p`acasa. Cand a aflat ca voi avea un fratior a fost cea mai fericita, iar in cand data nasterii a inceput sa se apropie, ma intreba aproape in fiecare zi: “a nascut mama?”. Asta pana intr-o zi cand am ajuns intr-un suflet la gradinita si am asteptat-o in fata usii clasei spunandu-i cu gura pana la urechi ca am un frate. A inceput sa alerge pe holuri strigand cat putea de tare: “A nascut doamna Grasu!”

De multe ori m-am gandit la ea. Oare ce mai face? Mai traieste? Pana intr-o zi, acum cateva luni cand ma suna tata si-mi zice: “hai sa-ti dau pe cineva la telefon”. Si era chiar ea, aceeasi voce zambitoare care-mi ramasese intiparita in memorie.

Pregatirile pentru serbari erau preferatele mele, doar ca nu-mi placea partenerul. Mama ma gatea mereu si-mi punea tot felul de funde prin cap, fel si fel de rochii si rochite, mandra de numa`. Nu mai era nimeni ca mine pe acolo.

Saculetul alb in care aveam incaltarile de schimb si gentuta verde, da! Dreptunghiulara, ca un fel de caserola, in care mereu se gasea cornul, prosopelul si canita rosie pentru ceai!

Dupa ani si ani mi-am dat seama de ceva: cand am invatat sa merg singura la gradinita, de fapt mama era mereu in spatele meu si ma privea cum flutur gentuta verde,  Mos Craciunul de la serbari era chiar actuala directoare a gradinitei, iar eu memoram mult mai usor poeziile decat acum:D.